fara cuvinte...

Turbulenta mintala. Din nou. Nu pot sa scriu decat acum, cand vremea sta sa dezlantuie sfarsitul lumii. Simt iar fiori. Fiori reci si seci, ca-n ziua aceea...dureroasa, in ziua in care lucram la un desen banal pentru o fiinta mereu vie in sufletul meu. Desen facut cu dragoste, intr-o zi de iarna tarzie, cu ploi marunte sau nori parfumati cu negru. Apa clocotea in oala imensa. Zgomotul produs de apa ce a erupt si adierea rece ce patrundea de afara, mi-au creat acei fiori adanci. Pielea mi-era de gaina. La fel ca acum. Aceeasi senzatie. Fix aceeasi. Urasc zilele precum aceasta. Nu ma pot hotari. Alb sau negru. Rau sau bun. Iarba sau tutun. Demon sau inger. Alcool sau lectura. El sau el. Grea decizie. Inca te simt. Esti in inima mea si orice ar fi nu te voi putea scoate niciodata de acolo. Nu credeam ca o sa simt asta vreodata. E destul de tragic. Ma napadesc amintirile. Sunt fericita si totusi vreau sa fii alaturi de mine. Faci parte din nefericirea mea. Esti partea intunecata, care vie nu va mai putea deveni niciodata. :( Frig. Ploaie marunta. Un om vorbind la telefon. Nu aud indeajuns. Nu aud nici tremurul vocii inimii mele. Simt ca ceva nu e in regula, desi ar trebui sa fie. Cu tine sunt fericita. Doar cu tine. Rad mult. Asta banuiesc ca e bine. Dar azi nu, nu azi, poate maine, dar azi nu. Am crampe. Ascult "Cea mai frumoasa zi". E frumoasa ca e trista. Imi place ziua de azi. E totul trist si rece. Ador zilele acestea. Nimeni nu ma poate intelege. Dar am nevoie de aceste momente, de aceste zile...e ca si cum ai porni de unul singur, la drum, sa-ti "indrepti" gandurile. Visez cu ochii deschisi. Lenevesc. Nu ma satur de mahjong. E prea frumoasa piesa: si-atunci te-ntreb mai stii? cea mai frumoasa zi...a fost atunci cand...nu ma puteai minti. ... Sunt constienta ca va trece si ziua de azi. Va trece si tristetea, o voi lasa in urma. Parca nu vreau. M-am obisnuit atat cu ea. Face parte din mine acum. Nu vreau sa supar pe nimeni. Nu-mi place sa ranesc persoanele din jurul meu. Caut raspuns la intrebarea fara raspuns: de ce? Bineinteles il caut degeaba. Ma gandesc doar la cele doua persoane importante din viata mea. Pot face o distinctie clara. Pot delimita binele si raul. Se surprinde placut binele fata de rau. Sunt cu si aleg mereu binele. Dar raul din mine nu-mi da pace. Cred ca dracusorul imi sopteste la ureche uratenii. Il dau jos de pe umar, cu mana dreapta. Gata! L-am alungat. Oare imi va da pace? NU. Caut in suflet. E tot acolo. Raul ce nu-l pot uita. Ce nu-mi da pace. Nu mai vreau sa fac parte din rau sau sa fiu cu el, sa fiu el. Am reusit sa raspund la cea mai grea intrebare care mi s-a adresat vreodata. Am raspuns pozitiv, caci asa simteam. Nu poti comanda sufletului, la fel cum nu-l poti invinovati. Vreau sa-mi dai pace. Vreau sa te alung departe de simturile mele. Vreau sa nu te mai visez, caci nu ai aparut demult in basmul meu, dar acum...de ce acum? ai reaparut...? de ce? Vesnica intrebare... O urasc. Suvitele decolorate stau lenese si ele, pe pieptul meu micut si frant. Doream albastrul potrivit pentru ele. Nu reusesc sa-mi implinesc micile capricii. Doar visele cu adevarat mari. Am luptat pentru ceva toata viata. Acum am acel ceva. Il am in maini, si totusi...nu sunt sigura daca il pot pastra si accepta alaturi de mine. Poate doar nu sunt obisnuita cu prea mult. Nu sunt obisnuita cu binele... Vreau sa scap din vraja gandurilor. Ele ma ucid, cu zile... ... ... .