Ştiu că satisfacţia e foarte mare. Te simţi probabil cea mai împlinită persoană de pe pământ. Simţi gustul libertăţii şi-ţi place la nebunie. Preferi sa rupi lanţul iubirii, ăăă pardon, al prefacerii, decât să împaci cele două credinţe într-o armonie perfectă. Cândva ştiai să lupţi, cândva probabil existau şi sentimente. Uită-te acum însă în oglindă. Poţi să te priveşti? Poţi să-ţi revezi zilnic zâmbetul perfect şi mincinos, fără să te gândeşti la ea? Sper că poţi, pentru că ar fi cea mai mare prostie din viaţa ta să o demonstrezi fără să poţi face cu adevărat asta.
Timpul se scurge foarte greu, uneori zboară însă parcă special pentru tine, pentru a te uita, pentru a-ţi aminti de lipsa sentimentelor.
Nu te mai interesează absolut deloc. Nici măcar un gând de-al ei nu-l mai simţi. Chiar atât de tare te-am făcut să mă urăşti? Acum ştiu şi simt că e gata, tot. Nimic nu va mai fi la fel. Niciodată. Nu şi pentru mine. Penru tine e abia un început, lejer şi simplu. Însă pentru mine e clar sfârşitul... cu S mare. ADIO
P.S.: I Love You! :*
